DREPTUL DE RETRAGERE În conformitate cu OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, consumatorul are dreptul de a se retrage din contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile calendaristice de la data la care intră în posesia fizică a produsului.
Pentru exercitarea dreptului de retragere, consumatorul trebuie să informeze IraGold.ro cu privire la decizia sa de retragere din contract, în termenul legal, prin completarea formularului de retur sau printr-o declarație neechivocă transmisă către IraGold.ro. După comunicarea deciziei de retragere, produsul trebuie returnat fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de cel mult 14 zile de la data la care consumatorul a comunicat decizia de retragere.
Produsul trebuie returnat într-o stare care să permită verificarea naturii, caracteristicilor și funcționării acestuia. Consumatorul este responsabil doar pentru diminuarea valorii produsului rezultată din manipularea acestuia într-un mod care depășește ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produsului. Costurile directe de returnare a produsului sunt suportate de consumator, cu excepția cazului în care IraGold.ro a acceptat să le suporte sau consumatorul nu a fost informat în mod corespunzător cu privire la obligația de suportare a acestor costuri.
Rambursarea tuturor sumelor achitate de consumator, inclusiv, după caz, costurile livrării standard, se va efectua folosind aceeași modalitate de plată utilizată pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care consumatorul și IraGold.ro convin în mod expres asupra unei alte modalități de rambursare. Pentru plățile efectuate cu cardul, rambursarea se va efectua pe același card utilizat la efectuarea plății. IraGold.ro poate amâna rambursarea până la data la care primește produsul returnat sau până la primirea unei dovezi
Formularul de retur poate sa fie completat
aici.